ADUCEREA MOASHTELOR CELUI INTRE SFINTI PARINTELUI NOSTRU IOAN GURA DE AUR, ARHIEPISCOPUL CONSTANTINOPOLELUI

am uitat textul de pe pergament

27YANUARYE

POMENIREA+ADUCEREA MOAJTELOR LUI 

IOAN GURA DE AUR, MARELE POVATSUITOR DE OBSHTE

Dumnezeyescul şi prealuminatul Ioan Gură-de-Aur a adus la vremea lui mari revelaţii oamenilor creştini şi omenoşi care şi-au aplecat cu evlavie urechile păcătoase la spusele Duhului grăitor din inima exteriorizată prin limbă a acestui mare Sfânt. Însă acestă lume păcătoasă nu a adus decât pătimire şi prigonire pentru preafericitul Ioan - aşa cum se cuvine unui adevărat sfânt - om pus deoparte pentru a arăta calea îngustă şi neprihănită mai marilor acestei lumi.

Împărăteasa Eudoxia nu l-a îndrăgit pe Gură-de-Aur din pricina nedreptăţilor şi abuzurilor de putere care îi încălzeau inima de femeye coruptă - îngheţată iată oridecâteori dojana Sfântului Gură-de-Aur ajungea neînduplecată şi curată ca aurul trecut prin foc cu viteza sunetului - la urechile împărăteşti ale nevolnicei împărătese. Odată această împărăteasă Eudoxia - întrecând orice limite în uneltirile ei nedrepte monopoliste -  a acaparat în chip tiranic/wall-street-style via unei văduve numită Calitropia. Ca urmare a cuvioaselor proteste arhiepiscopale, marele nostru sfânt şi drept-grăitor de două ori a fost eliberat din funcţie de către puterile împărăteşti şi  iată că de două ori s-a întors la dreptcredincioşii care îl chemaseră cu mare credinţă şi evlavie + idealuri ortodox-revoluţionare. Însă a treia oară împărăteasa s-a impus în mod definitiv(din punct de vedere pământesc măcar), iar Sfântul Ioan Gură-de-Aur s-a pomenit cu arhiepiscopia acum doar o amintire în urma sa, retrogradat către provincie într-un mic orăşel fără perspectivă, Cucus. Apoi au urmat Aravissos şi Pitius, oraşe fără asfalt şi treceri semaforizate, unde totuşi umilul şi ilustrul părinte al bunei interpretări ortodoxe para-origeniene a Sfintelor Scripturi a plecat împăcat la cele sfinte - în 407.

Eudoxia a murit după nu foarte mult timp din cauza unei naşteri complicate, iar soţul ei cam fad numit împăratul Arcadie s-a stins de asemenea. I-a urmat la tron fiul lor Teodosie, un om cu adevărată frică de Domnul. Un tip numit Proclu - ajuns mare mahăr religios între timp, din întâmplare fost ucenic al Marelui Ioan-Gură-de-Aur, l-a convins pe Teodosie să producă sfântul cadavru al lui Ioan la Constantinopole, aducând aminte de popularitatea de care se bucura sfântul în rândul claselor de jos - prezenţa oaselor sale garantând astfel binecuvântatul efect de atenuator în eterna şi de Domnul Nostru rânduita luptă de clasă (odată cu nefericita cădere din Eden). 

SFANTUL NOSTRU PARINTE GRIGORIE, CUVANTATORUL DE DUMNEZEU

+++++++ 25 IANUARYE +++++++ 

POMENIREA SFÂNTULUI NOSTRU PĂRINTE, GRIGORIE TEOLOGUL (ADICĂ CUVÂNTĂTORUL DE DUMNEZEU), ARHIEPISCOPUL CONSTANTINOPOLELUI

Acest mare sfânt capital întru zămislirea uneia dintre cele mai geniale rezolvări pentru probabil cea mai importantă dilemă a dreptei învăţături - Taina Sfintei Treimi, lăsată de către Tatăl în mod intenţionat ca să ne întărim nădejdea şi să ne înnoim speranţa - s'a născut pe vremea Împăratului Teodosie cel Mare în Capadochia Secunda - o patrie uscată şi însorită care precum orice alt loc de pe acest pământ, nu poate fi decât o înfăţişare coruptă a Cetăţii Cereşti, Adevărata Patrie Ultimă a Sfinţilor.

Când s-a născut Grigorie, părinţii lui se aflau deocamdată sub jugul idolilor, umblând în întunericul conceptual îngăduit de către Domnul Nostru în afara slavei Sale, prin infinita sa cunoaştere a binelui şi răului forever. Dar apariţia unei fiinţe umane care promitea atâta sfinţenie per centimetru cub de ţesut, încă din prunchie, le-o deschis ochii acestor părinţi lumeşti până la o limită. Aceştia au renăscut, botezaţi prin apă şi prin Duh, în special tatăl său, care a urcat rapid în rangurile neprihănirii - reinventându-se la un moment dat ca învăţător adevărat şi arhiereu al cetăţii Nazianz.

Grigorie, profitând de acest destin de tânăr precoce şi însetat de ştiinţă - cu relaţii dar şi cu talent nemărginit - călătoreşte şi învaţă de la cei mai mari învăţători ai timpului său, în marile centre ale cunoaşterii la vremea aceea: Cezareea şi Atena. Filosofii atenieni sînt aşa de impresionaţi de talentul său pentru înţelepţire şi de randamentul pur şi simplu grigorian - fără îndoială revoluţionarla acea dată - încât îl imploră să rămână şi să se înfăşoare în gloria păgână a cunoaşterii ştiinţifice, care neagă desigur revelaţia salvatoare a Duhului şi Puterea Cuvântului care stă în spatele adevăratului act infinit: învierea morţilor.
Grigorie refuză această chemare după îndelungi rugăciuni şi postiri, pierzând şi eventuala slavă deşartă pe care o putea găsi într-un trend care oricum îşi depăşise apogeul cu sute de ani în urmă, intuind astfel magistral că dreapta credinţă este pe val.

Se întoarce acasă la tatăl său, care a îmbătrânit ca episcop de succes în Nazianz. Dar Sfântul Grigorie nu zăboveşte mult pe lângă familia pământească întru carne, pentru că este mult mai interesat de adevăratul său Tată. Se duce să îl caute în pustiu pentru câţiva ani, de unde speră să se întoarcă cu toate răspunsurile bune. După ce stabileşte că a dovedit cam toate dilemele la care s-a putut gândi cu mintea lui omenească, se face popă şi slujeşte undeva prin Constantinopol, la Biserica Sfintei Anastasia. Nu peste mult timp, avansează în rangurile Sfântului Minister şi se acoperă de slava slujirii cucernice, drept Patriarh al Constantinopolelelui. Luptă cu vrednicie împotriva ereziei arienilor, prezidând ca întâistătător al celui de-al doilea sobor de la Constantinopol[381]. 

Ajuns pentru a nu ştiu câta oară la un nou nivel de măyestrie şi putere spirituală, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu realizează că e mult prea calificat pentru postul de Patriarh.

 Grigorie se retrage cu succes din cariera preoţească oficială şi se încumetă să trăiască în izolare şi simplitate undeva într-un sat capadocian numit Arianz. Acolo îşi găseşte sfârşitul pământesc şi îşi începe minunata călătorie hiperluminică spre Ierusalimul Ceresc.

1ianuarie

vasile cel Mare