SFANTUL SFINTITUL MUCENIC HARALAMBIE

10 FĂBRUARYE

ÎN ACEASTĂ ZI A ZECEA A CELEI DE-A DOUA LUNI,

POMENYREA SFÂNTULUI SFINŢITULUI MUCENIC 

.......

HARALAMBYUS

.......

[ŞI A CELOR CE AU CREZUT ŞI S-AU SĂVÂRŞIT PĂMÂNTEŞTE]

[ÎMPREUNĂ CU EL:]

[PORFIRIU ŞI VAPTOS - SĂBIAŢI URGENT]

[+]

[TREI SFINTE MUCENIŢE TRASE PRIN SABIE CU MARE MIŞELIE SATANICĂ]

Povaţa marelui martir Haralambie, preabogată cu învăţături grăitoare şi multe mari minunăţii vestitoare de glorie dumnezeiască s-o petrecut în jurul anului 202. La această dată, cucernicul Haralambie se bucura de o adevărată reputaţie neîntinată şi tone de real respect generalizat la nivelul Magneziei(Asia Mică), al cărei episcop era, indisputabil şi pe bună dreptate. 

Faima sa de vestitor neîntrecut al Căii Celei Drepte o atras atenţia în cele din urmă puterilor omeneşti din acele vremuri, stăpânite de furia diavolească a Duşmanului, care atunci ca şi acum se pune neobosit în calea mântuirii neamurilor şi pământului, dorind numai distrugere şi învrăjbire între specii, sub-specii, familii etc.

Ighemonul Lucian şi comandantul de armată Luchie îi pun gând rău sfântului şi nevinovatului făcător de bine şi rostitor de bine Haralambie, episcop al Magneziei. Aceştia, orbiţi de furie marţială, îşi însărcinează lacheii să îl înşface pe episcop şi să îl aducă în faţa lor la nedreaptă judecată secularist-obscurantistă. 

La această oră sfântul sfinţit Haralambie avea respectabila vârstă de 113 ani, se ţinea în continuare bine şi nu îşi pierduse nici una dintre simţiri şi nici râvna pentru Domnul. Complet posedaţi de cel rău şi întărâtaţi de sfinţenia care emana prin fiecare por al episcopului, Lucian şi Luchie îl supun iar şi iar la torturi inimaginabile, incredibile dar adevărate şi dureroase grav de tot - îi sfâşie carnea cu cârlige oţelite reci sau încinse pe jar(alternându-le probabil pentru a diversifica), îi jupoaie pielea de pe oasele sale bătrâne, aşteptând să audă o mărturisire mincinoasă sau de necredinţă din partea evlaviosului bătrân. Însă el le mulţumi cu zâmbetul pe buze şi le spuse cu seninătate că de mult nu a mai primit un  asemenea stimulent pentru înnoirea sufletului şi unirea programată cu viaţa de după moarte(care se lăsa aşteptată deja la 113 ani).

Văzând o asemenea putere, şi umilinţă, şi sfinţenie pe viu, doi soldaţi-torţionari netrebnici - pe numele lor Porfirie şi Vaptos - se pocăiră instant şi mărturisind astfel dreapta credinţă în acea casă a suferinţei sfârşiră decapitaţi urgent. Alte trei femei care de fapt se aflau doar în trecere prin acel cartier de tortură în drum spre piaţa de legume - cu misiunea secretă de a coordona aprovizionarea ospăţului ordonat de împăratul Septimiu Sever cu ocazia achiziţionării unei herghelii de cai albi de la nişte arabi - crezură pe loc şi mărtusindu-l pe Hristos primiră darul tăişului de sabie iar capetele lor se rostogoliră împroşcând sânge sfânt pe hainele episcopale ale lui Haralambie şi pe cizmele de piele cu ţinte ale lui Luchie şi ale lui Lucian.

La vederea unor asemenea neregului, Luchie o luă razna de la nervii pe care şi i-a făcut. Încălcând protocolul guvernamental apucă instrumentele de tortură şi pro-cedă la tăierea cărnii izbăvitoare a lui Haralambie, însă mâinile-i păcătoase căzură separate de corp, de parcă ar fi fost tăiate cu o sabie învizibilă de foc. Apoi guvernatorul îl scuipă dezgustat în freză pe sfânt şi imediat i se întoarse gura la ceafă.

Dezmembrat şi ca vai de el, Luchie se prăbuşi la pământ cerându-i iertare sfântului şi implorând să îi fie redate capacităţile şi facultăţile. Haralambie, prin vasta sa bunătate şi milostivire izvorâte dintr-o practică centenară harogenetică, îl făcu bine pe Luchie şi o mare mulţime de oameni fiind martori la toate aceste minunăţii crezură şi se-ntoarseră la dreapta credinţă. Apoi Luchie se pocăi şi el, cerând să fie botezat de către episcop.

Entuziasmat, Luchie s-a prezentat mai târziu în faţa împăratului Septimiu Sever şi a mărturisit despre măreţia lui Haralambie şi a Dumnezeului acestuia. Covârşit de sentimente contradictorii, dar în principiu de nervi şi ultra-trufie împărătească batjocoritoare, Septimiu a ordonat să îi fie prezentat episcopul Haralambie. Slujitorii săi l-au adus pe episcop la Antiohia, l-au legat de barbă şi l-au târât pe străzi batjocorindu-l. Apoi i-au înfipt piroane de fier în trup, dar împăratului încă nu i-a fost de ajuns. A dat ordin să fie ars încetul cu încetul, metodic şi demonic - Domnul însă l-a ocrotit pe Haralambie prin toate aceste încercări şi l-a scăpat ca prin minune nevătămat - spre exasperarea furibundă a păgânilor.

Grozavul împărat trecu de îndată la o altă tactică de a înnăbuşi torentele de sfinţenie care se revărsau la foc automat prin toate căile naturale şi artificiale(inaugurate prin ne-bunăvoinţa sa) ale corpului episcopal chinuit sub ochii săi curbaţi împărăteşte înspre exterior. Îi ordonă lui Haralambie să dovedească prin semne şi minuni  puterea care o primea de la Domnul Oştilor, şi fără să stea pe gânduri sfântul îi dovedi valoarea sa cataclismică înviind din morţi un tânăr proaspăt decedat şi exorciză cu aceeaşi promptitudine un altul în vârstă de 35 de ani, chinuit nevoie mare de duhuri. Aceste semne nu făcură decât să întoarcă şi mai mult norod cu faţa către Tronul Ceresc şi să îl facă pe Septimiu Sever să scoată aburi pe nări şi pe urechi, să înjure şi să blesteme ca un descreierat impotent la picioarele Gloriei Dumnezeieşti Ortogonale Pogorâtă În Haralambie.

Chiar şi fiica sa Galinia s-a întors la Domnul şi a sfărâmat cu evlavie zeii din templele păgâne în care până de curând se prosterna orbită de glorie pământească şi aur stricăcios, putrezit de o mie de ori înainte să fie vizibil acest fenomen ochilor omeneşti, din nefericire limitaţi la o perioadă infimă de timp carnal.

În toiul acestei vâltori scandaloase,  împăratul a dat ordine să i se sfarme cu pietre gura preasfinţitului şi a pus slugile să îi ardă barba, însă Haralambie a întors flăcările împotriva chinuitorilor săi. Torţionarii, ne mai ştiind ce să creadă din cauza indiciilor contradictorii şi a comportamentului său total haotic(pentru mintea omenească limitată) - dacă sfântul vrea să fie chinuit sau nu - au rămas mască.

În a treia fază a elaboratului ritual de tortură, Septimiu Sever şi cu un eparh ticălos pe nume Crisp au început să hulească Numele Sfânt Al Lui Eu Sînt şi să spună că îl aşteaptă pe Elohim să se confrunte acolo pe loc cu ei, cei puternici pe pământ. Ca să-i înveţe minte că nenorociţii de ei nu sînt stăpâni nici pe pământ, Domnul a trimis un cutremur groaznic care a zguduit împărăţia din temelii, a adus mari pagube economiei romane şi i-a aruncat pe hulitori în aer de unde nu au mai putut să atingă pământul până când Haralambie, din nou milostivindu-se de ei şi de orbirea lor extraordinar de persistentă, s-a rugat Domnului să îi cruţe.

După ce împăratul îşi reveni de sub influenţa paralizantă a traumei asociată în mod normal cu o asemenea experienţă paranormală, ordonă urgent continuarea torturilor şi diversificarea lor în cel mai scurt timp cu putinţă, pe cât mai multe paliere este posibil. După îndelungi chinuri şi aplicaţii chinuitor de tehnice şi nemaivăzut de elaborate, s-a hotărât executarea sfântului prin decapitare sub tăiş de sabie împărătească.

..................................................................................................................................................................
Înainte de moarte, sfântul mucenic Haralambie îşi ridică ochii spre cer să îi mulţumească Domnului pentru că i-a îngăduit să trăiască o viaţă atât de binecuvântată şi specială, rugându-l în acelaşi timp să blagoslovească pe vecie cu tot ce se poate blagoslovi şi ferici, locul în care moaştele sale parfumate se vor odihni. Prin mila Domnului, sfântul s-a stins înainte să fie descapitat - iar rămăşiţele sale au fost îngropate cu mare onoare şi pompă de către Galinia Smerita Fiică A Distrugerii.